Din ciclul "Cuvinte mari dar capete mici"

Revin dupa o indelungata absenta in care mi-am ocupat timpul cu lene. Sa trecem direct la problema in cauza, pentru ca aici nu este vorba de mine, si anume adolescentii care cred ca au ceva de spus. (urmeaza in episodul viitor varianta "ceva de aratat")

Prea multi cred ca daca arungi multe cuvinte mari intr-o propozitie iese ceva "bestial". Admiratori ai lui Cartarescu, care cred ca nu conteaza mesajul, ci cum arata acel mesaj, oameni care ar manca un cacat daca ar fi roz si ar mirosi a "spring", oameni ai telenovelelor, unde totul este exagerat.

ex: "Mana ta tandra si suava sper a vrea sa-mi ajute sufletul plapand si pierdut sa nu scape din inchisoarea carnii corpului meu, inchisoarea realitatii, prin a-mi oferi drept jertfa o ruptura din carnea celui sfant, carnea lui Isus" defapt toata "chestia" asta inseamna "da-mi o bucata de paine ca mi-e foame". Suntem in era in care lumea se complica, tot ce-i simplu nu mai e frumos, tot trebuie sa fie ca un pom de craciun ca sa arate bine, un pom de craciun artificial si incarcat cu tot felu de blobulete de ultima ora.

Cu astea fiind spuse, ma duc sa vomit.

punct.